duminică, 31 martie 2013

Ciorba de perisoare

 De iti place tocatura,
Ciorba asta-ti umple gura.
De-i cu smantana dreasa,
Nu te mai ridici de la masa!
  3 cepe
 1 morcov mare
1 radacina patrunjel mare
1 telina mica
2 rosii sau o cutie de de rosii decojite
1 ardei gras
4 litri de apa
0,5 litri suc de rosii (daca nu folositi sucul de la rosiile decojite)
0,5 l bors de casa
700 gr carne tocata de porc
Sare
Piper
1 ceasca de orez
1 lingurita de tarhon in otet sau 2 tarhon uscat
1 legatura patrunjel verde
Se pune apa la fiert. Intre timp se curata legumele. Cand a inceput sa clocoteasca apa adaugam 2 cepe, morcovul, radacina de patrunjel, telina, rosiile, ardeiul si sucul de rosii.Se lasa la fiert 45 de minute la foc mic. Ciorba trebuie abia sa fiarba. Asa va avea un gust foarte bun. Intre timp se da prin masina de tocat carnea si ceapa mica. Se adauga un praf de sare si piper. Eu nu adaug oua in perioase. Sunt mai bune la gust asa simple. Se formeaza perisoarele si se adauga in ciorba. Odata cu perisoarele se pune si orezul spalat. Focul trebuie dat un pic mai iute pana ciorba incepe sa fiarba din nou, dupa care il reducem la mediu. Lasam sa mai fiarba  15 minute. Cand orezul e aproape fiert se toaca tarhonul si se adauga in ciorba. Odata cu tarhonul se adauga si borsul dupa gust, sarea si piperul. Se mai lasa 10 minute se adauga patrunjel verde si se stinge focul. Gata ciorba!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu