vineri, 19 aprilie 2013

Ciorba de porc cu castraveti murati (rasolnik)

Chiar daca nu-i avem la suflet,
Rusii stiu sa gateasca.
Uite-o ciorba buna tare
Ce te pune pe picioare
 Dupa o benchetuiala mare.
1 kg  carne porc
1 radacina patrunjel
1 morcov frumos
1 telina mica
1 praz
2 linguri pasta tomate
6 castraveti murati mijlocii (in saramura)
1 ceasca arpacas sau orez
1 legatura patrunjel
1 legatura leustean
1 legatura loboda (daca vreti)
1 frunza dafin
sare
piper
Carnea se taie cuburi marisoare (4x4cm) si se pune cu apa la fiert. Se spumeaza bine si se lasa la fiert la foc domol.
Intre timp, puneti arpacasul sau orezul la fiert in apa cu un praf de sare. Taiati cubulete ceapa, morcovul, patrunjelul, telina, iar  prazul pestisori. Intr-o tigaie puneti pasta de tomate la prajit cu  3-4  linguri de ulei. Cand pasta s-a omogenizat cu uleiul adaugati prazul, morcovul, patrunjelul, telina si putina apa din oala cu carne. Amestecati si lasati sa se inabuse la foc mic cam 10 minute. Adaugam toate legumele in oala cu carne.
Castravetii ii taiem cubulete mici si ii punem la fiert intr-o oala  cu o cana de moare de la castraveti. Lasam la fiert cca.10 minute.
Cand legumele sunt aproape gata adaugati in oala castravetii cu moarea, arpacasul sau orezul  fierte, leusteanul si loboda taiate cat de marunt considerati. Mai lasati sa fiarba inca vreo 10 minute, sarati doar daca este nevoie si piperati. Gustati. Daca ciorba este suficient de bine condimentata, adaugati patrunjelul taiat marunt, o frunza de dafin si opriti focul. Pofta buna!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu